vineri, 10 august 2012

Liga A Prahova - Debutul noului sezon este aproape


După o scurtă pauză, Liga A Prahova se apropie cu pași repezi de un nou sezon competițional. După ce în sezonul precedent, la mare luptă cu CS Vispești Blejoi, Unirea Câmpina a reușit atât câștigarea campionatului, cât și promovarea în Liga A, iubitorii fotbalului județean vor avea multe de urmărit și în acest sezon.

Au existat multe incertitudini în privința celor 18 echipe care vor evolua în Liga A în sezonul curent. Problemele financiare ale echipelor prahovene din Liga a III-a au determinat retragerea a trei grupări din eșalon, dar singura care va evolua în acest an în Liga A este gruparea de lângă combinat, Chimia Brazi. De asemenea, gruparea secundă a echipei-fanion a județului nostru, Petrolul II Ploiești, nu se regăsește printre grupările care vor lua startul competiției în week-end-ul următor. În schimb, toate cele 4 echipe nou-promovate, Gloria Plopu, Brădetul Ștefești, Precizia Breaza și Voința Vadu Părului se află printre cele 18 combatante ale noului sezon.

Prima etapă a Ligii A ne aduce în față câteva dueluri interesante. Partida cea mai atractivă va fi, de departe, cea dintre Petrolistul Boldești și Chimia Brazi, un duel care nu demult se înregistra în Liga a III-a națională. O altă partidă „de urmărit” va fi cea dintre gruparea CS Păulești și CS Blejoi, un meci de 1,x,2. Avântul Măneciu va întâlni, într-un alt meci ce se anunță a fi unul din capetele de afiș ale etapei, gruparea CSM Câmpina.

Personal, consider ca favorite la câștigarea acestui sezon echipele Petrolistul Boldești, o echipă care și în sezonul precedent a avut performanțe destul de bune și a impresionat plăcut în programul de pregătire din vară, Avântul Măneciu care și-a clădit o grupare extrem de puternică și care va avea mai mult ca sigur un cuvânt greu de spus în acest nou sezon, CS Păulești care de asemenea a lăsat o impresie bună după amicalele verii, CS Blejoi unde există încă jucători valoroși sub comanda experimentatului Bogdan Onuț, și Chimia Brazi, acolo unde au rămas destui componenți ai formației care a terminat pe ultima treaptă a podiumului Ligii a III-a. Rămâne de văzut dacă aceste echipe își vor respecta statutul sau va exista un „element-surpriză”.

Programul complet al primei etape a Ligii A este:

AFC Brebu – Unirea Urlaţi
Progresul Drăgăneşti – CS Ceptura
Petrolistul Boldeşti – Chimia Brazi
CS Păuleşti – CS Blejoi
Gloria Plopu – CS Băneşti - Urleta
Voinţa Vadu Părului – AS Ploieşti
Brădetul Ştefeşti – Astra II Ploieşti
Precizia Breaza – Caraimanul Buşteni
CSM Câmpina – Avântul Măneciu

Pronosticurile etapei din partea mea:

AFC Brebu - Unirea Urlați 2
Progresul Drăgănești - CS Ceptura 1, x
Petrolistul Boldești - Chimia Brazi 1, x, 2
CS Păulești - CS Blejoi 1
Gloria Plopu - CS Bănești - Urleta 2
Voința Vadu Părului - AS Ploiești 2
Brădetul Ștefești - Astra II Ploiești 2
Precizia Breaza - Caraimanul Bușteni 1, x
CSM Câmpina - Avântul Măneciu x, 2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu