duminică, 26 august 2012

Liga A Prahova - Avancronica etapei III

Ei bine, am ajuns la finalul unei noi runde divizionare. Următoarea etapă se va desfășura marți și este prima din cele două etape intermediare ale turului. Vă voi prezenta o scurtă avancronică pentru fiecare meci și pronosticul meu pentru acestea.

Voința Vadu Părului - Unirea Urlați, 28.08.2012, ora 16
Echipa din Vadu Părului are un început deosebit de nefast de sezon, acumulând două înfrângeri și un golaveraj rușinos, 0-11. Urlațiul vine la Vadu Părului cu un singur obiectiv: consolidarea poziției din clasamet și păstrarea maximului de puncte. Pronosticul meu pentru această partidă este 2

Arbitri: Viorel Căunei (Plopeni) - Louis Oprescu (Ploiești), Nicolae Dobre (Colceag). Observator:  Vasile Radu (Ploiești)

28.08.2012, ora 18

Precizia Breaza - CS Ceptura
În acest meci se va reedita o etapă de Cupă, în care brezenii s-au impus cu 1-0. Aceștia revin în fața propriilor suporteri după un egal obținut incredibil, la Ploiești, cu Astra II, și, dintre nou-promovate, au cel mai bun start, clasându-se până acum pe locul al patrulea. CS Ceptura nu mai este ce a fost, obținând 3 puncte destul de chinuite în fața celor de la Brădetul Ștefești, și asta pe teren propriu. Părerea mea este că brezenii se pot impune fără multe probleme în acest meci. Pronosticul meu pentru această partidă este

Arbitri: Emil Bozieru (Băicoi) - Emil Mateescu (foto), Diana Florea (ambii din Ploiești). Observator: Ionuț Borcan (Ploiești)


Petrolistul Boldești - Astra II Ploiești
Boldeștina a reușit să obțină o victorie categorică în deplasare sâmbătă, la Caraimanul Bușteni, și întâlnește tot o echipă formată majoritar din tineret, care n-a putut obține decât o remiză acasă cu Precizia Breaza. Deși anul trecut Astra a reușit să învingă la Boldești, nu consider că gazdele vor mai lăsa loc de surprize. Pronosticul meu pentru această partidă este 1

Arbitri: Valentin Marinică (Cornu) - Gabriel Brăilă, Florin Bureață (ambii din Ploiești). Observator: Iulian Ilași (Ploiești)
 

CSM Câmpina - Caraimanul Bușteni
După o remiză în fața Chimiei Brazi, CSM revine acasă cu o mare dorință de victorie și foarte probabil își va fructifica avantajul propriului teren. Buștenarii nu au impresionat deloc în acest sezon, acumulând două înfrângeri și devine destul de clar că aceștia vor avea din nou de tras pentru a-și putea păstra locul în Liga A. Pronosticul meu pentru această partidă este 1

Arbitri: Laurențiu Piciu - Andrei Sotir, Marian Ciubuc (toți din Ploiești). Observator: Constantin Miclea (Bușteni)

CSO Plopeni - CS Blejoi
Echipa din Plopeni își dorește să spele înfrângerea din fața Urlațiului, de sâmbătă seara. Moralul mai bun îl are CS Blejoi; aceștia efectuează deplasarea după o victorie evidentă în fața echipei din Brebu. Pronosticul meu pentru această partidă este X 

Arbitri: Ovidiu Oprea (Ploiești) - Sergiu Târșoreanu (Târgșorul Nou), Mădălina Crăciun (Negoiești). Observator: Constantin Dumitrache (Ploiești)

 
AFC Brebu - CS Păulești 
Din păcate, brebenii au început prost sezonul care ar putea fi compromis dacă nu se va pune osul la treabă. De cealaltă parte, oaspeții de la Păulești nu se regăsesc nici ei într-o situație prea bună, cu un singur punct din primele două etape. Consider că foamea de puncte a păuleștenilor și superioritatea pregătirii fizice îi va face pe aceștia să se impună. Pronosticul meu pentru această partidă este 2 

Arbitri: Valentin Dumitru (Gherghița) - Ciprian Geambazu (Bușteni), Dorin Călin (Râfov). Observator: Vasile Tabără (Ploiești)

Progresul Drăgănești - CS Bănești
Acesta este, cred, cel mai echilibrat duel al etapei. Drăgăneștiul are maxim de puncte din primele două etape, în timp ce băneștenii vin cu moralul bun după o victorie cu „un set la zero” în fața lanternei roșii din Vadu Părului. Mă aștept ca gazdele să își conserve avantajul propriului teren. Pronosticul meu pentru această partidă este 1,X

Arbitri:  Cristian Lefter (Urlați) - Alexandru Ilie, Octavian Ciorescu (ambii din Ploiești). Observator: Stelian Achimescu (Ploiești)
 

Brădetul Ștefești - AS Ploiești
Echipa  din Ștefești are de apărat în acest meci blazonul propriu, care va fi atacat de ploieștenii care au pierdut neașteptat acasă în fața Progresului Drăgănești. Pronosticul meu pentru acest meci este X, 2

Arbitri: Ionuț Neagu (Poenarii Apostoli) - Stelian Mălăroiu (Puchenii Moșneni), Mihai Vizitiu (Ploiești). Observator: Gheorghe Andrei (Ploiești)

Chimia Brazi - Avântul Măneciu
Evident, acesta este derby-ul etapei a III-a. Chimiștii își vor respecta, oare, statutul de gazdă, sau Măneciu va reuși să-și ia „avânt” față de elevii lui Răzvan Vlad? Este un meci ce trebuie urmărit. Pronosticul meu pentru acest meci este 1, X, 2

Arbitri: Mihai Amorăriței - Ștefan Călărașu, Roxana Bănăseanu (toți din Câmpina). Observator: Teodor Negoiță (Ploiești)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu