joi, 18 iulie 2013

Cupa României - Boldeștina continuă, Conpetul - out - Rezultatele complete ale primului tur

Ieri, 17 iulie 2013, a avut loc primul tur al „competiției surprizelor”, Cupa României „Timișoreana”. În cadrul primelor meciuri disputate, s-au întâlnit echipele câștigătoare ale fazelor județene organizate cu girul AJF-urilor (AMFB-ului) și echipele de Liga a III-a clasate în jumătățile inferioare ale clasamentelor seriilor în care acestea evoluează.

În această primă fază, am fost reprezentați de două echipe, și anume
Petrolistul Boldești, câștigătoarea fazei județene a competiției knock-out, și Conpet Ploiești, echipă care a încheiat pe a cincea poziție a clasamentului seriei a VI-a a Ligii a III-a, dar care a participat încă din acest tur datorită retragerii formațiilor Avântul Reghin și Girom Albota din campionat.

Petrolistul Boldești a întâlnit pe propriul teren, stadionul „Viorel Mateianu”, formația CS Tunari, retrogradată din Liga a III-a în sezonul competițional recent încheiat. Deși se anticipa un meci mai echilibrat, elevii lui Marian Ilie au reușit o victorie cu 6-1 care nu lasă loc de interpretări, golurile fiind marcate de Bădu (2), Ene (2), Bridinel și Bociu. Astfel, Petrolistul Boldești obține calificarea în turul 2, acolo unde va întâlni o echipă din zonă, cel mai probabil pe Fortuna Poiana Câmpina (sau Fortuna Brazi, deși clubul se va muta la Poiana Câmpina din acest sezon).

De cealaltă parte, Conpet Ploiești a întâlnit formația ACSFC Păpăuți, echipă care a promovat în Liga a III-a după barajul din această vară, dar care a câștigat și faza județeană a Cupei României din județul Covasna. Elevii lui Florin Pârvu au fost, însă, eliminați de formația covăsneană, pierzând cu 2-0, după ce în precedentul sezon au reușit să ajungă chiar până în turul al V-lea, unde au fost eliminați de CF Brăila; în turul precedent, aceștia reușiseră să scoată din competiție o altă formație de Liga a II-a, Chindia Târgoviște.

Astfel, următorul tur al Cupei României se va juca pe 31 iulie, de la aceeași oră, 17.30, restul echipelor de Liga a III-a intrând în competiție odată cu acest tur. Pentru județul nostru, formațiile care ar fi trebuit să ne reprezinte ar fi fost Fortuna Poiana Câmpina și Unirea Câmpina, dar din moment ce formația din urmă s-a retras, viitoarea adversară a acestora se va „alege” cu o calificare fără joc.

Din păcate, din punct de vedere al arbitrajului, în toate cele 36 de meciuri care s-au disputat nu a fost delegat niciun oficial prahovean. Poate, în turul 2...

Toate rezultatele turului I sunt:

CS Performanţa Alba Iulia (AB) – CS Jiul Petroşani (HD) 3-0
CS Gloria CTP Arad (AR) – CS Vladimirescu (AR) 3-0
CS Sporting Piteşti (AG) – SCM Argeş Piteşti 2012 (AG) 1-3
SC Bacău 2 (BC) – CS Aerostar Bacău (BC) 1-3
FC Hidişelul de Sus (BH) – CS Naţional Sebiş (AR) 3-1
ACS Viitorul Lechinţa (BN) – FCM Turda (CJ) 3-0
CS Luceafărul Mihai Eminescu (BT) – CS Ştiinţa Miroslava (IS) 1-0
FC Braşov 2 (BV) – ACS Civitas Făgăraş (BV) 0-3
CS Conpet Cireşu (BR) – CS Viitorul Domneşti (IF) 5-1
Voinţa Lanurile (BZ) – CS Afumaţi (IF) 0-7
AS Voinţa Lupac (CS) – CS Autocatania Caransebeş (CS) 0-3
AS Dunărea Ciocăneşti (CL) – CS Voluntari (IF) 1-10
AS Vulturii Vultureni (CJ) – CS Sănătatea Servicii Publice Cluj (CJ) 0-1
AS Danubius Rasova (CT) – AFC Rapid Feteşti (IL) 3-6
ACS FC Păpăuţi (CV) – CS Conpet Ploieşti (PH) 2-0
AS Voinţa Pietroşiţa (DB) – FCM Târgovişte (DB) 0-1
AS Podari (DJ) – AS ASRA Apa Craiova (DJ) 2-0
CS Sporting Lieşti (GL) – CSM Focşani (VN) 4-0
FC Bolintin Vale Malu Spart (GR) – FC Concordia II Chiajna (IF) 6-3
AS Ştiinţa Turceni (GJ) – FC Pandurii Târgu Jiu 2 (GJ) 0-1
FC Csikszereda Miercurea Ciuc (HR) – FC Zagon (CV) 0-1
AS Armata Aurul Brad (HD) – CS Vulturii Lugoj (TM) 3-1
CS Voinţa Cocora (IL) – CS Victoria Chirnogi (CL) nu s-a disputat
CS Rapid Dumeşti (IS) – SC FC Ceahlăul 2 Piatra Neamţ (NT) 10-1
AS Popeşti Leordeni (IF) – SC FC Rapid 2 Bucureşti (B) nu s-a disputat
AS Avântul Bârsana (MM) – CS Plimob Sighetul Marmaţiei (MM) 8-5
CS Baia de Aramă (MH) – CS Muncitorul Reşiţa (CS) 0-2
ACS Miercurea Nirajului (MS) – FCM Avântul Reghin (MS) 8-7
FC Cetatea Târgu Neamţ (NT) – SCM Petrotub Roman (NT) 0-1
AS Inter Markus Slatina (OT) – CS Vişina Nouă (OT) 2-1
CS Petrolistul Boldeşti (PH) – CS Tunari (IF) 6-1
AS Tâlna Oraşul Nou (SM) – CS Europa Alba Iulia (AR) 3-0
CS Barcău Nuşfalău (SJ) – FC Seso Câmpia Turzii (CJ) 1-4
AS Spicul Şeica Mare (SB) – FC Girom Albota (AG) –3-0
AS Progresul Frătăuţii Vechi (SV) – ACS Bucovina Rădăuţi (SV) 1-0
CS Sporting Roşiorii de Vede (TR) – FCM Alexandria (TR) 2-1
FC Ripensia Timişoara (TM) – CS Flacăra Făget (TM)
CS Izbânda Hagilarea M. Kogalniceanu (TL) – CS Eolica Baia (CT) 3-0
FC 2007 Gîrceni (VS) – FC Oţelul 2 Galaţi (GL) 1-0
ACS Hidro Rm. Vâlcea (VL) – ACS Urban Titu (DB) 1-0
ACS Naţional 2012 Goleşti (VN) – ACS Young Stars Panciu (VN) 6-5
ACS Ilie Oană (AMFB) – SC FC Sportul Studenţesc 2 (B)

Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru faza a II-a



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu